1

Attila

Da sbarraccà i palazzi
E da spanticà l’imperi
Venutu da i to stazzi
Cù i to cavalli fieri.

Attila si scalatu
Cù u ferr’è cù u focu
Vecu è greghje infuriate
Ad apparinà u locu.

Tù qualcosa ci lacasti
Di u to sangue in bullore
Per chi nim’ùn accatasti
E nùn cresca u valore.

Senza sapè chi dumane
Si pesa un antru ghjornu
Duve nùn si sa chi pane
A da coce ind’è u fornu.

E chi si crede putente
In la so pace rumana
Di cultura preputente
Veste ghjente robb’è sana.

Si scorda di a lezzione
Chi a brusta ùn bast’a copre
Per amattà u tizzone
Quandu ci hè la ghjente fora.

Un cunnoscu e to stonde
Ma sentu la zampittata
Chi fece trimà u mondu
Nant’a so volta impetrata.

E chi ficco a peura Bis
Attempu la meraviglia
Per la tamanta figura
Di un populu in ira.